PS Calinic Botoşăneanul va sluji Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu

Pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi duminică, 21 iunie 2020, de la ora 17:00, la Taina Sfântului Maslu care va fi oficiată la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţia Sa va înălţa rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor ce vor fi prezenţi dar şi a celor ce se află în spitale sau la casele lor pe patul de suferinţă. „Cu mare bucurie îi aşteptăm pe toţi pelerinii la Taina Sfântului Maslu pentru a primi tămăduire pentru bolile trupului şi pentru iertarea păcatelor. În jurul orei 16:45, îl vom întâmpina pe Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, iar apoi ne vom îndrepta spre incinta aşezării monahale, unde se va sluji Taina Sfântului Maslu”, a menţionat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. Oamenii vor avea posibilitatea să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica-monument a aşezării monahale, precum şi la raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. La final, creştinii vor fi miruiţi cu untdelemnul sfinţit şi vor fi stropiţi cu apa sfinţită.

About the Author

Hadambu
Author with 123 posts
More about Hadambu

Related Articles

Leave a Comment