Hrană pentru persoanele Centrului „Bogdan I” al Mănăstirii Bogdănești

Persoanele din Centrul de ajutor și reabilitare creștină „Bogdan I” al Mănăstirii Bogdănești din județul Suceava au primit marți, 28 iulie 2020, o masă caldă din partea Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași. Acțiunea filantropică a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Prima acţiune socială după urcarea pe scaunul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic s-a desfăşurat marţi, 28 iulie 2020, la Mănăstirea Bogdăneşti din judeţul Suceava. Aceasta a fost organizată cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, la iniţiativa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, sprijinit de câţiva fii duhovniceşti. De agapa frăţească, oferită în Centrul de ajutor și reabilitare creștină „Bogdan I” au beneficiat 140 de persoane adăpostite aici. În biserica aşezării monahale s-a oficiat slujba Parastasului pentru cei adormiţi. Alături de preoţii slujitori, s-a rugat o parte din cei ce au contribuit alături de părintele stareţ Nicodim la oferirea mesei. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a apreciat jertfa părintelui Gheorghe Loghinoaia, cel ce coordonează aşezământul de la Bogdăneşti, şi a menţionat că va fi alături şi cu alte ocazii de oamenii de aici: „Cu puţinul pe care vi L-a trimis Dumnezeu, aici, la Bogdăneşti s-a ridicat un aşezământ pentru oamenii lipsiţi de posibilităţi sau abandonaţi. Maica Domnului să răsplătească jertfa tuturor celor ce ostenesc pentru a-i îngriji pe semenii lor. Am venit cu mare drag la Mănăstirea Bogdăneşti unde am găsit un părinte ce poate fi exemplu pentru toţi slujitorii Sfântului Altar”. Părintele Gheorghe Loghinoaia a remarcat că aşezământul monastic de la Bogdăneşti s-a axat pe ajutorarea semenilor nevoiaşi: „Aici, milostenia se săvârşeşte în mod organizat, iar noi ajutăm din ceea ce oamenii oferă la Sfântul Altar. În prezent, avem 150 de persoane în îngrijire, dintre care 68 sunt imobilizaţi la pat. Mulţumesc părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă pentru că a oferit o masă caldă oamenilor de aici şi celor ce au contribuit pentru această faptă de milostenie”. Mănăstirea Bogdăneşti datează din jurul anului 1363, când voievodul Bogdan I Întemeietorul, împreună cu Maria, doamna sa, a construit aici un locaş de închinăciune. Este situată la 15 kilometri sud de Fălticeni, la marginea comunei Bogdănești, străveche vatră de răzeși. Clădirile de pe actualul amplasament al aşezământului au început să se ridice în anul 1994.

About the Author

Hadambu
Author with 141 posts
More about Hadambu

Related Articles

Leave a Comment