Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Hadâmbu

Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi a îmbrăcat astăzi, 8 septembrie 2020, straie de sărbătoare. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a fost întâmpinat la orele dimineţii în faţa ctitoriei lui Iani Hadâmbu de soborul slujitorilor, în dangătul clopotelor, al buciumului şi al cântării „Pre Stăpânul”. Preasfinţia Sa a ajuns apoi în faţa icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, unde a îngenunchiat şi s-a rugat. Apoi a început Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de vară „Izvorul Tămăduirii” al aşezării monahale. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte şi arhimandritul Gavriil Alexa, exarh zonă Iaşi. O parte din pelerinii prezenţi au venit îmbrăcaţi în portul naţional specific zonei din care provin. La momentul împărtăşirii, numeroşi credincioşi s-au apropiat pentru a primi Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Episcop Antonie a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului în Ortodoxie. În acelaşi timp, a remarcat că evlavia către Preamilostiva Maică a lui Dumnezeu se manifestă prin intermediul sfintelor icoane ce îi reprezintă chipul. Ierarhul a amintit că una din icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului este adăpostită de Mănăstirea Hadâmbu. La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că l-a delegat la slujba hramului pe PS Părinte Antonie. Gândul de recunoştinţă al părintelui stareţ s-a îndreptat apoi către Episcopul de Bălţi, căruia i-a oferit o copie fidelă a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, care să fie aşezată în viitoarea catedrală ortodoxă românească a Episcopiei de Bălţi. Părintele Episcop Antonie a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru că a binecuvântat să slujească din nou la Mănăstirea Hadâmbu, părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă şi tuturor celor prezenţi. În semn de preţuire, Preasfinţia Sa i-a oferit părintelui stareţ o cruce de binecuvântare. Prin contribuţia deputaţilor Vasile Câtea şi Silviu Macovei, au fost oferite pelerinilor 1500 de pachete cu alimente, pregătite conform normelor în vigoare. Programul liturgic dedicat hramului se va încheia în această seară, la ora 19:30, când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost introdusă în biserica-monument. (Constantin Ciofu)

 

About the Author

Hadambu
Author with 145 posts
More about Hadambu

Related Articles

Leave a Comment