Lacrimile către Maica Domnului pentru Darius au ajuns la cer (VIDEO)

Darius este pruncul unei familii din Tulcea care a fost adus la Mănăstirea Hadâmbu în primăvara anului 2019 din cauza unor probleme de sănătate. A stat internat la Spitalul Judeţean Galaţi şi la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii din Bucureşti întrucât s-a simţit rău şi nu mai putea mânca şi să bea apă. Astfel, medicii i-au montat o sondă pentru a fi alimentat. Văzând că medicii nu reuşesc să stabilească un diagostic, părinţii lui l-au adus la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. Timp de mai multe zile a primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, iar părinţii şi rudele au participat la toate sfintele slujbe. La 40 de zile după ce Darius Mihai a revenit acasă cu părinţii lui, a început să mănânce. Părinţii l-au adus din nou la Mănăstirea Hadâmbu pentru a-i mulţumi Maicii Domnului. Timpul a trecut, astfel că Darius a ajuns la aproape doi ani şi jumătate supraponderal, fiind ajutat de părinţi să meargă. În acelaşi timp, a fost supus unor consultaţii de specialitate amănunţite. Micuţul, împreună cu părinţii lui, a ajuns din nou la Mănăstirea Hadâmbu la Praznicul Naşterii Maicii Domnului. Imediat ce s-au întors acasă, Darius a început să meargă şi să spună câteva cuvinte.

Pleci cu copilul de mână de la Mănăstirea Hadâmbu și când ajungi acasă vrea să meargă singur. Am rămas uimiți! Mărturisesc că Măicuța Domnului, prin icoana sa făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, chiar face minuni. Este multă lume necredincioasă, însă noi am văzut lucrarea Maicii Domnului care a purtat rugăciunile noastre către Bunul Dumnezeu. Măicuța Domului a făcut o minune chiar de ziua ei! Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, l-a ţinut de mână pe aleea din incinta aşezării monahale şi ne-a spus că o sa ajungă cât de repede sa meargă singur. Cunosc persoane în necaz cărora le spun să meargă să se roge la Măicuța Domului la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu”, a mărturisit tatăl copilului.

About the Author

Hadambu
Author with 145 posts
More about Hadambu

Related Articles

Leave a Comment