Minunile pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le săvârşeşte prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, continuă să cutremure inimile celor ce se roagă cu credinţă pentru cele de folos. O mamă a trei copii, stabilită în regiunea Toscana – Italia, pe nume Mariana, a venit în Biserica „Sfânta Muceniţă Pelaghia” pentru a mărturisi preotului paroh Matei Tulan cum a ajutat-o Fecioara Maria: „Părinte, vă aduceţi aminte că în urmă cu ceva timp eram foarte amărâtă şi supărată. Mi-aţi spus să îngenunchiez în faţa icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. Am început să plâng şi să spun cu ale mele cuvinte: «Maica Domnului, am trei copii, nu mă lăsa!». I-am cerut un loc de muncă pe care mi l-a rânduit chiar a doua zi după ce m-am rugat Maicii Domnului. Acest loc de muncă este unul stabil, fiind vorba de un post într-un centru de ocrotire socială pentru bătrâni. Bucura-te, Marie, Preacurată Împarateasă, care prin icoana ta cea făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu ne izvorăşti tămăduiri!”. (Constantin Ciofu)

Leave a Comment