Apel pentru sprijinirea construirii clopotniţei Mănăstirii Hadâmbu

created by dji camera

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, lucrările la clopotniţa Mănăstirii Hadâmbu au avansat considerabil. În momentul de faţă, se întreprind lucrări la turnul central, ultimul nivel al construcţiei de zid, înainte de montarea clopotelor. Cele 13 clopote sunt finalizate, în prezent lucrându-se la partea de finisaj. Trei clopote nu au încă un ctitor.

În aceste vremuri, când greutăţile parcă ne împresoară din ce în ce mai mult, ne aducem aminte de curajul şi de sârguinţa înaintaşilor noştri, care, în vremuri dificile au ridicat locaşuri de închinăciune spre slava lui Dumnezeu.

Cei ce îşi înscriu numele în rândul donatorilor sunt precum voievozii de altă dată, care ridicau locaşuri sfinte spre slava lui Dumnezeu, spre cinstirea sfinţilor şi spre pomenirea numelui lor de către urmaşi, pentru ca Cel Preaînalt să le rânduiască viaţa veşnică, după ce vor fi trecut din această lume.

Vă aşteptăm cu dragoste să fiţi alături de lucrările aflate în derulare la clopotniţa Mănăstirii Hadâmbu. Dumnezeu să dea gândul cel bun tuturor pentru a putea birui în lucrarea de zidire ce va dăinui sute de ani!

Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu

Persoanele care doresc să sprijine lucrările întreprinse la noua clopotniţă pot face donaţii la Mănă- stirea Hadâmbu sau în contul

RO75RZBR0000060000279276

deschis la Raiffeisen Bank,

pe numele Mănăstirea Hadâmbu.

Publicat
Din categoria Noutati

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *