Istoric
După o istorie zbuciumată şi insuficient elucidată în toate detaliile şi sinuozităţile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobşte sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar şi mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaştere din propriile sale vestigii.
Ceea ce se ştie sigur, atât din pisania ctitoriei, cât şi din unele documente domneşti, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi acolo o biserică şi că această biserică avea hramul de ziua „Naşterii Preacinstitei şi Născătoarei de Dumnezeu”, adică la 8 septembrie.
Noutati
-
18
APR
În localitatea Vicovu de Sus, judeţul Suceava, a fost sfinţită marţi, 18 aprilie 2017, o troiţă din lemn. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
-
13
APR
La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi va avea loc joi, 13 aprilie 2017, o procesiune închinată Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos.
Adresa
Comuna Mogosesti, Iasi, Romania
Telefon:0232/22.87.60
Telefon:0232/22.87.78
Email:manastireahadambuiasi@gmail.com
Web:www.manastirea-hadambu.ro